miercuri, 9 mai 2012

Eva Green






Eva Green s-a născut la 5 iulie 1980, la Paris avand o soră geamănă, Joy Green.Pentru a studia engleza, a invatat timp de 2 luni limba lui Shakespeare, înainte de a juca în filmul The Dreamers. Pe lângă munca ei ca actriţă, Green a compus şi muzică şi a înregistrat mai multe piese pentru film.

Milla Jovovich









Este un model american, actriță, cântăreață și designer de modă. S-a născut pe 17 decembrie 1975 în Ucraina. Ca actor a jucat în multe filme SF sau de acțiune, iar primul său rol l-a jucat în serialul TV The Night Train to Kathmandu, la 13 ani, la doi ani după ce își începuse un drum în modelling.A fost imaginea mai multor branduri celebre, printre care Revlon și L'Oreal Cosmetics, Dior sau Versace.La 18 ani a fost respinsa de lumea modei, fiind considerata demodata pentru acea vreme.A fost o lovitura care a ambitionat-o sa se îndrepte pe un alt drum, al filmului.A scos câteva albume ca si cântareata, apoi a devenit imaginea uneia dintre cele mai renumite marci de produse cosmetice, a lansat o colectie de haine vintage, apoi a devenit mama, ceea ce a multumit-o mai mult decât orice alt succes obtinut anterior.

Jennifer Aniston




S-a născut la 11 februarie 1969 și este cel mai bine cunoscută pentru rolul lui Rachel Green din serialul Friends.
Mare specialistă în seriale de comedie şi comedii romantice, Jennifer Aniston şi-a descoperit gustul pentru actorie la doar 11 ani, când părinţii ei au dat-o la o şcoală specializată.A fost iubita cantaretului Adam Duritz si a fost logodita cu actorul Tate Donovan, dar s-au despartit. Relatia sa cu actorul Brad Pitt a fost foarte mediatizata.După apariția în filmul horror Leprechaun, a fost descurajată de reacțiile publicului si a vrut să renunțe la cariera de actor. Decizia sa s-a dovedit a fi una pripită pentru că a reușit să ia castingul pentru serialul Friends care a avut succes.

Isabelle Huppert







Nascuta pe 16 martie 1953, actriţa franceză a sedus regizori şi fotografi celebri, cu sex-appealul ei.Aerul ei a destinat-o unor roluri de o rară complexitate.Ea poate juca practic orice, ca gospodină plictisită, dar şi pe post de criminală fără scrupule.Ea transmite mesajul unei femei mature, pe deplin stăpâne pe sexualitatea ei, căreia îi place să deţină controlul într-o relaţie.
Ea a avut 14 filme în care a jucat, care au intrat în Festivalul de Film Cannes și a câștigat premiul "Cea mai bună actriță” de două ori.A fost crescută într-o suburbie vestică din Ville d'Avray. Huppert a fost încurajată de mama ei să înceapă actoria la o vârstă fragedă, astfel devenind o adolescentă stea a Parisului.

Penelope Cruz







Nascuta pe 28 aprilie 1974, in Madrid, Spania, a fost dansatoare in adolescenta și a abandonat școala pentru a dansa la Conservatorul Național din Madrid și pentru a juca teatru la Cristina Rota's School în New York.Multi dintre apropiatii sai o alinta pe actrita spunandu-i 'frumoasa adormita', asta pentru ca actrita spaniola isi petrece foarte mult timp dormind, recordul sau fiind de 18 ore neintrerupte de somn.Pe langa faptul ca doarme mult, Penelope este si foarte gurmanda.In ceea ce priveste look-ul sau atat de latin, actrita a incercat sa faca schimbari radicale, dar de fiecare data acestea s-au dovedit a fi niste esecuri de proportii.